Am primit de la Euro Apa Vol cele mai noi informații despre stadiul proiectului de canalizare din com Berceni:

– în prezent, Euro Apa Vol lucrează la Revizia 2 a Studiului de Fezabilitate. Spre comparație, studiul de fezabilitate pentru canalizarea ADIA Ilfov a avut nevoie de 16 revizii înainte de a fi aprobat.
– în decembrie 2019, Euro Apa Vol va depune cererea pentru Acord de Mediu
– în trim III 2020, Euro APA Vol va depune cererea de finanțare . În răspunsul de anul trecut, Euro Apa Vol estima că va depune cererea de finanțare în trim IV 2018. Deci, au deja o întârziere de aproape 2 ani, față de ceea ce au estimat în mai 2018
– după depunerea cererii de finanțare, urmează aprobarea ei (poate mai sunt necesare clarificări suplimentare). Apoi procedura de achiziție va dura cca 7-12 luni la care se adaugă (dacă apar) posibile contestații. Firma câștigătoare are la dispoziție 24 luni pentru finalizarea lucrărilor la canalizare.

Pe scurt, Euro Apa Vol estimează că va pune în funcțiune canalizarea comunei Berceni undeva prin anul 2025

Acum 7 luni, Asociația GAL Berceni a estimat că vom avea canalizare peste vreo 8 ani (vezi scenariul pessimist). Din păcate, ne menținem estimare – cel mai probabil, cca jumătate din locuințele comunei Berceni (cele prinse în proiectul Euro Apa Vol) vor primi canalizare în anul 2027. Pentru restul de locuințe, nici nu există măcar un plan pentru apă-canal

Pentru comparație, găsiți aici răspunsul Euro Apa Vol din luna mai 2018

Comments are closed.