MARTIE – DOAR DESPRE FEMEI

 

Pe data de 11 martie 2017, pentru a sărbători Ziua Femeii, Asociația Grup de Acțiune Locală Berceni a organizat la restaurantul Sabri Park o frumoasă şi inedită întâlnire cu doamne şi domnişoare din comuna noastră.

Doamna Mariana Mărgăritescu a vorbit în deschidere, urmată de invitatele speciale ale evenimentului, romanciera Adriana Ungureanu și specialista HR Aida Chivu, care au purtat un dialog deschis cu doamnele din sală pe teme diverse, de la carieră până la educarea copiilor.

O echipă de excepție, campionii la dans Silviu și Theodora, care locuiește la noi în comună, au dansat pentru invitate pe melodii antrenante, arătându-și talentul.  A urmat apoi un mic concurs al celei mai frumoase perechi de pantofi cu toc, decernând premiul participantei care a primit cele mai multe aplauze. La final a avut loc o tombolă și s-au făcut poze de grup.

Evenimentul a fost deopotrivă foarte plăcut și benefic pentru comunitate. Invitatele au  descoperit servicii la care au acces în comună și femei care au ştiut să transforme vise în realitate prin ceea ce reuşesc să facă pentru ele şi familiile lor.

Mărturiile participantelor:

Oana Marchezi: Astazi am avut placerea sa intalnesc o mica parte din femeile comunei noastre . Am intalnit femei care isi dedica timpul intre familie, job sau propria afacere, femei creative, pline de viata, joviale si foarte optimiste.Sunt convinsa ca si restul femeilor care nu au reusit sa ajunga la eveniment sunt exact la fel. Multumesc Mariana Margaritescu si Asociatiei Gal Berceni pentru acest frumos eveniment. Multumesc deasemenea si doamnelor prezente la eveniment si sper sa mai avem ocazia sa ne intalnim si sa ne impartasim experientele si de ce nu data viitoare poate in numar mult mai mare.

Ștefania Mata : A fost foarte frumos..Multumim pentru initiativa.pentru invitație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *